marți, 26 ianuarie 2016

Om de zapada - din sosete

         







            Un omulet de zapada realizat dintr-o soseta alba, ata, pom-pom diferite culori, pistol cu silicon pt lipit, ochisori mobili, orez, bucatica de material din flanel pt fular.
           Se umple 1/2 soseta cu orez, apoi se prinde cu ata sus. Se taie surplusul sosetei, din care se face caciula, legata si ea cu ata in partea superioara. Se imparte omuletul in 2 sau 3 parti, dupa cum dorim, legand cu ata. Lipim ochisorii, pom-pomul si desenam cu o carioca gura. Taiem la dimesiunea potrivita flanelul, si-l legam la gatul omului de zapada, apoi taiem cu foarfeca marginile fularului, in linii verticale, ca sa semene cu un fular adevarat.
           Omuletul de zapada e gata!
 Joi, il voi prezenta elevilor mei de clasa a 4-a, la scoala, in ora de educatie tehnologica. Sunt sigura ca le va placea enorm ceea ce vor realiza. Voi atasa aici poza cu rezultatele lor.




Iata rezultatele lor, realizate in cadrul unei inspectii:






luni, 25 ianuarie 2016

Cum sa motivezi elevii sa fie activi in timpul cursurilor




,
                                                                                        
                                                                                               

O bună comunicare între elevi şi profesor depinde în mare parte de abilităţile şi vocaţia celui din urmă. Este de datoria profesorului să le stimuleze interesul elevilor prin diferite tehnici şi metode, să îi ajute să gândească liber, pentru că ei să aibă curajul să-şi expună propriile idei în faţa clasei, să îi provoace la concurenţă şi să îi încurajeze pe cei timizi.

Profesorul este cel care întroduce elevii într-o lume nouă: cea a cunoaşterii.  A fi profesor nu înseamnă doar a avea o meserie, nu reprezintă doar un statut în societate, nu înseamnă doar a prezenta informaţiile în faţa elevilor şi a le evalua cunoştinţele. Dacă nu ai vocaţie pentru această meserie, nu vei fi niciodată un profesor bun.
Un profesor bun nu se rezumă la a-şi preda strict materia în faţa elevilor, ci el urmăreşte modul şi nivelul de înţelegere al informaţiilor de către aceştia şi dacă e nevoie de explicaţii suplimentare, le va oferi ori de câte ori va fi cazul.
Şi totuşi, meseria de profesor nu se rezumă nici la acest nivel.
Profesorul adevărat nu-şi poate permite să spună că este obosit, că a avut o zi proastă, că are probleme familiale sau personale, că şi-a pierdut răbdarea, etc. Înainte de a intra pe uşa clasei, el trebuie să-şi lase toate problemele, neplăcerile, neimplinirile, neputinţele,.. la uşa! Şi când va apărea în faţa elevilor, el trebuie să prezinte o ţinuta demnă şi o faţa senină, bazandu-se pe autocontrolul dat de funcţia sa de profesor, dar şi de statutul de om. O lecţie prezentată la nervi, cu stres sau slăbiciune fizica evidentă, nu va fi una plăcută nici pentru profesor, dar nici pentru elevi. Starea profesorului va fi resimţită şi de către auditoriul sau, iar urmările unei asemenea atitudini nu sunt dintre cele plăcute.
Pentru a fi un profesor bun şi pentru a avea elevi buni care să facă faţa cu succes cerinţelor actuale şi de viitor, trebuie că mai întâi să stăpâneşti foarte bine materia sau materiile pe care le predai. Nu poţi să pretinzi elevilor să ştie ceea ce nici tu nu ştii. Nu poţi să-ţi permiţi să fii pus în faţa unei probleme sau a unei întrebări adresate de către un elev inteligent, iar tu să te eschivezi, ocolind răspunsul sau dând un răspuns eronat. Poate elevii de vârsta mică te cred, dar în faţa celor mai mari ţi-ai pierdut credibilitatea şi acea aură pe care ar trebui să o aibă orice profesor, aceea de „atoatecunoscator”.
Pentru a fi un bun profesor şi pentru a înregistra în în jurnalul tău doar lecţii de succes şi elevi bine pregătiţi, trebuie să ştii şi cum să prezinţi lecţia, aşa încât dintr-o lecţie de altfel plictisitoare (cum sunt unele), să faci una atractivă. Acest lucru îl putem obţine  folosind numeroasele metode interesante şi utile de predare, învăţate de-a lungul anilor de şcolarizare sau la unele cursuri de perfecţionare, dar şi folosindu-ne de imaginaţia proprie, de experienţa dobândită în anii anteriori, de nivelul de inteligentă al elevilor sau de mediul în care au fost crescuţi şi educaţi, de exemple personale de viaţa ale noastre sau ale elevilor, etc.
Să ştii cum să prezinţi ceva în faţa mai multor oameni, astfel încât să pari credibil şi să fii ascultat, nu este o calitate pe care o stăpâneşti peste noapte, ci este un talent înnăscut sau dobândit după ani mulţi de experienţa, autostapanire, exerciţiu, renunţare la sine în folosul altora, echilibru în toate, autosugestie, empatie şi nu în ultimul rând: munca! Învăţare continuă! Nu-ţi poţi permite niciodată să spui că ai ajuns la un nivel în care ştii totul şi nu mai ai ce învăţa. Totdeauna va există ceva de învăţat, de perfecţionat, de urmat, pentru că trăim într-o lume care evoluează, iar noi trebuie să ţinem pasul cu ea.
Şi pentru că am învăţat deja că a fi profesor nu este doar o meserie ci este o vocaţie, pe lângă toate cerinţele prezentate mai sus, dacă vrem să avem lecţii de succes şi elevi activi la orele pe care le predăm, nu ascultători pasivi şi uituci, sau mai rău, elevi plictisiţi, nemulţumiţi sau agresivi şi pe deasupra şi nepregătiţi să facă faţa evaluărilor, trebuie să ne învăţăm să tratăm diferenţiat fiecare elev în parte. Nicidecum nu mă refer la a împărţi clasa în bogaţi şi săraci, deştepţi şi mai puţin deştepţi, simpatici sau enervanţi, etc.
Ştim că nu există doi oameni la fel. Deci nici copiii nu sunt la fel. Atunci cum putem pretinde să aibă toţi acelaşi nivel de inteligentă, aceeaşi ureche muzicală, aceeaşi dexteritate a corpului, aceeaşi imaginaţie bogată sau săracă, acelaşi nivel de cultura generală sau aceaşi sclipire a minţii?
La unii e nevoie doar de o explicaţie, alţii au nevoie de două sau mai multe. Unii vin totdeauna cu temele de casa făcute, alţii de cele mai multe ori nu, pentru că nimeni nu îi ajuta sau nu le pretinde acasă. Unii vin la şcoală odihniţi, după o noapte petrecută într-un pat bun şi căldura în casa. Alţii vin dimineaţă la şcoală, după o noapte întreaga de frig, de ceartă între părinţi, de munca asiduă sau chiar bătaie.
Ca şi dascăli, trebuie să ne punem la nivelul lor, să studiem viaţa pe care aceştia o duc în familiile lor, educaţia pe care au primit-o, nivelul de inteligentă al fiecărui elev, etc.
Aceeaşi metodă aplicată în faţa unor elevi da randament, dar poate să nu dea randament în faţa altora. Noi trebuie să ştim să alegem metodă corectă şi utilă, care să aducă rezultate pe măsură. Trebuia să îi încurajăm pe elevii timizi, cărora le e greu să vorbească în faţa clasei şi care preferă să ţină mâinile la spate, chiar dacă ştiu răspunsul la întrebarea pusă de profesor. Trebuie să îi lăudam pe aceia care mereu sunt atenţi şi activi la ore şi să îi încurajăm pe cei mai leneşi, folosind vorba bună, lăuda, şi chiar recompensă.
Noi trebuie să fim răbdători cu cei care deşi sunt mereu cu mâna pe sus, dau aproape întotdeauna răspunsuri greşite. Nu trebuie să le curmăm entuziasmul. Trebuie doar să-i corectăm cu blândeţe şi să preţuim faptul că au avut intenţie bună.
Elevii trebuie să se simtă iubiţi, apreciaţi. Afecţiunea şi prietenia arătată faţa de ei în cadrul orelor, vor da   roadele aşteptate. Nu e suficient că ei să înveţe sau să răspundă la ore de frică unei pedepse sau a unei note rele, ci din dorinţa de a fi pe placul profesorului, de a primi laudele şi aprecierile lui.
Un profesor adevărat va îmbina totdeauna exigenta cu dragostea şi respectul faţa de elevi, iar orele lui vor deveni o plăcere, nu un chin pentru elevi. El va trata pe toţi elevii la fel, fără să supraevalueze pe unii sau să subevalueze pe alţii. El îi va trata pe elevi diferit doar atunci când va preda lecţia, folosind acele metode prin care toţi elevii să ajungă să înţeleagă materia predată, metode care pot diferi de la elev la elev.
Elevii nu trebuie să se teamă când îl văd intrând pe profesor în clasa. Dimpotrivă, ei trebuie să-l aştepte cu nerăbdare, să-şi dorească să-l vadă şi să-l asculte. Să-şi dorească să înveţe ceva nou. Dar asta atârna numai de profesor.
Şi nu în ultimul rând, un profesor care doreşte să fie iubit, apreciat şi ascultat de către elevi, trebuie să-şi amintească de vremea când şi el era doar un copil speriat, aşezat într-o bancă la perete.
Samuel Smiles spunea: „O bună educaţie cere că educatorul să inspire elevului stimă şi respect şi nu se poate ajunge la această prin nimicirea individualităţii elevilor şi prin asuprirea stimei de sine.”



Copiii si fluturii







           Daca ar stii lucrul acesta toate cadrele didactice si daca si l-ar insusi ca principiu, elevii ar fi altfel, scoala ar fi altfel si chiar lumea...ar fi altfel!
           Prea putini stiu sa lucreze diferentiat cu elevii, incercand sa transmita informatiile pe intelesul fiecarui copil, chiar si a celui cu un IQ sub medie.
           Ca sa lucrezi cu copiii nu-ti trebuie doar un anumit bagaj de cunostinte, ci si un munte de rabdare, intelegere si dragoste! Pentru ca toti elevii sunt diferiti. Si pentru ca toti au nevoi diferite. Iar un dascal bun va intelege acest lucru.